Thursday, December 24, 2009
Thursday, December 17, 2009
a fost odata ca niciodata...
Nu stiu daca e din cauza ca este la moda sau doar pentru ca de ceva vreme gandul la revolutie nu imi da pace, insa iata-ma si pe mine cernind aici cateva randuri despre acel an. Si ca premiera si posibil unica data, iata ca aceste randuri sunt in romaneste. Cam ciudat sa scrii in engleza despre o amarata de revolutie din decembrie '89 din Romania.
In primul rand revolutia a fost un soc pentru oamenii pe vremea aceea. Oamenii erau in acea stare de resemnare in care parca toate lucrurile erau asa cum erau si nimic nu se putea face sa le schimbi. Desi nimanui nu i placea starea de lucruri existenta, oamenii nu stiau ce e speranta, si isi traiau zilele una dupa alta in aceeasi fel- unii lingusindu-si superiorii, altii ascultand clandestin Europa Libera printre bruiajele interminabile, sau glumind pe seama unui american, unui rus si unui roman. Aceleasi personaje ale unui numar interminabil de bancuri, in care in mod uimitor, romanul era intotdeauna castigator prin inventivitate, umor, spirit practic. Si in aceasta stare de lucruri revolutia nu a fost ceva ce putea fi prevazut....
Stiu ca ascultam anumite posturi din strainatate care zilnic aduceau in casele oamenilor vesti despre Timisoara si ce se intampla acolo cu zile inainte sa cuprinda intreaga tara. Si cam atat, insa nimeni nu vorbea despre asta sau s-ar fi gandit ca acele evenimente aveau sa duca la revolutie.
Si mai stiu ca in acea zi de decembrie, cand Ceausescu a fugit, printre ecuatii si cozonac, am pornit radioul- si am auzit... La inceput am crezut ca sigur nu are ce sa fie decat teatru radiofonic, ceea ce se spunea era prea nemaiauzit, si vocile erau prea panicate, aproape dramatice, avand acea exagerare specifica actorilor de teatru...
Si apoi timpul a stat in loc- oamenii de la tara s-au adunat care pe unde au putut- la putinii vecini ce aveau cate un tv, porcii au ramas taiati in mijlocul curtii (sper ca unii au scapat cu viata), cozonacii nepusi in cuptor. Si bineinteles romanu ce se afla departe de pericolul orasului si al gloantelor, s-a pornit pe sarbatorit- s-a adus vinul si rachiul si cozonacii copti nu au mai asteptat Craciunul.
Apoi au urmat zile pline de contradictii: tragea armata, ba nu, minciuna! Nu era armata; se tragea in orasul cutare, si apele fusesera otravite, si alte si alte zvonuri menite sa ajute gogoasa sa creasca. Si a crescut timp de 20 de ani....
Cm atat s-a impregnat in mintea unui copil de 14 ani- un fragment de teatru radiofonic, Ceausescu venit din strainatate tinand un discurs tremurat si huiduit, si multe multe desene animate- uimire, incantare de copil la urmarirea desenelor animate timp de ore intregi, pentru prima data in viata lui. Acum dupa ani, a mai ramas gustul amar al gogoasei, si intrebarea: cat va mai dura pana sa faca poc...din nou?
In primul rand revolutia a fost un soc pentru oamenii pe vremea aceea. Oamenii erau in acea stare de resemnare in care parca toate lucrurile erau asa cum erau si nimic nu se putea face sa le schimbi. Desi nimanui nu i placea starea de lucruri existenta, oamenii nu stiau ce e speranta, si isi traiau zilele una dupa alta in aceeasi fel- unii lingusindu-si superiorii, altii ascultand clandestin Europa Libera printre bruiajele interminabile, sau glumind pe seama unui american, unui rus si unui roman. Aceleasi personaje ale unui numar interminabil de bancuri, in care in mod uimitor, romanul era intotdeauna castigator prin inventivitate, umor, spirit practic. Si in aceasta stare de lucruri revolutia nu a fost ceva ce putea fi prevazut....
Stiu ca ascultam anumite posturi din strainatate care zilnic aduceau in casele oamenilor vesti despre Timisoara si ce se intampla acolo cu zile inainte sa cuprinda intreaga tara. Si cam atat, insa nimeni nu vorbea despre asta sau s-ar fi gandit ca acele evenimente aveau sa duca la revolutie.
Si mai stiu ca in acea zi de decembrie, cand Ceausescu a fugit, printre ecuatii si cozonac, am pornit radioul- si am auzit... La inceput am crezut ca sigur nu are ce sa fie decat teatru radiofonic, ceea ce se spunea era prea nemaiauzit, si vocile erau prea panicate, aproape dramatice, avand acea exagerare specifica actorilor de teatru...
Si apoi timpul a stat in loc- oamenii de la tara s-au adunat care pe unde au putut- la putinii vecini ce aveau cate un tv, porcii au ramas taiati in mijlocul curtii (sper ca unii au scapat cu viata), cozonacii nepusi in cuptor. Si bineinteles romanu ce se afla departe de pericolul orasului si al gloantelor, s-a pornit pe sarbatorit- s-a adus vinul si rachiul si cozonacii copti nu au mai asteptat Craciunul.
Apoi au urmat zile pline de contradictii: tragea armata, ba nu, minciuna! Nu era armata; se tragea in orasul cutare, si apele fusesera otravite, si alte si alte zvonuri menite sa ajute gogoasa sa creasca. Si a crescut timp de 20 de ani....
Cm atat s-a impregnat in mintea unui copil de 14 ani- un fragment de teatru radiofonic, Ceausescu venit din strainatate tinand un discurs tremurat si huiduit, si multe multe desene animate- uimire, incantare de copil la urmarirea desenelor animate timp de ore intregi, pentru prima data in viata lui. Acum dupa ani, a mai ramas gustul amar al gogoasei, si intrebarea: cat va mai dura pana sa faca poc...din nou?
Sunday, December 6, 2009
Even though winter is here and Christmas and the New Year are on their way, their spirit seems gone, or maybe not yet come. It might be the missing snow, or it might as well be the missing of dear persons. Definitely a year marked by the loss of two dear people to me- a loss that not even the lights and carols that come along with winter holidays can make up for. I know the only thing keeping me going on is, ironically the realization that there is always room for worse. So, in spite of the loss and mourning, going on and appreciating what I've got seems the only logical thing to do.
Yet, hoping that this "holidays" will bring more hope and news of life and goodness, and light into the heart, I welcome them as before- with carols, fragrance of snow in the air and the hope for a better year to come.
Yet, hoping that this "holidays" will bring more hope and news of life and goodness, and light into the heart, I welcome them as before- with carols, fragrance of snow in the air and the hope for a better year to come.
Subscribe to:
Posts (Atom)